Doar 5 transferuri au confirmat la Poli Timișoara

Doar 5 transferuri au confirmat la Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unii jucători aduși în vară ar putea pleca înainte de a bifa vreun minut pentru Poli. Da Costa, Bonfim, Sanchez, Parks și Cejvanovic au văzut meciul cu Pandurii Tg. Jiu din tribună. Zece transferuri a făcut Poli în intersezon. În prima etapă însă, doar cinci au fost pe foaia de joc, din care trei titulari. Cu Pandurii, situația a fost aceeași.
Campania impresionantă de transferuri făcută de timișoreni nu are încă impactul scontat în echipă. Doar Magera a reușit două goluri până acum, iar greul este dus tot de jucători precum Artiom Karamyan și Dan Alexa. Ba mai mult, unii dintre fotbaliști s-ar putea despărți de gruparea de pe Bega înainte de a bifa vreun minut în meciuri oficiale. Este situația mijlocașului portughez Filipe da Costa. El va avea o discuție zilele următoare cu administrația lui Poli, dar Marian Iancu nu mai este dispus la prea multe concesii. „Vom avea o discuție cu dânsul pentru că noi avem o echipă de anduranță, o echipă care toacă și nu se pot accepta time-out-uri”, a precizat ieri Iancu.

„Strâmbe” la Bonfim?
Un alt jucător care nu prinde echipa este Eder Bonfim. În cazul său, problemele sunt de nivel administrativ, dar președintele lui Poli este încrezător că permisul de muncă al brazilianului va sosi în cel mai scurt timp: „Săptămâna asta sper să se termine și transferul lui, iar fostul club să îi elibereze actele”. De asemenea, cum ieri a apărut zvonul că Bonfim a fost foarte aproape de un conflict fizic cu Gheorghe Chivorchian, Marian Iancu a negat existența disputei. Ba mai mult, șeful lui Poli spune că s-a urmărit o destabilizare venită de la o altă grupare de Liga I, mai exact din București, care este interesată de transferul lui Bonfim. Jucătorul a anunțat că va face câteva precizări privind felul în care e tratat la Timișoara azi, într-o conferință de presă.


” Nu este nimic adevărat despre acel scandal, probabil este o informație apărută de la cei care au fost deranjați de aducerea lui Bonfim la Timișoara. „
– Marian Iancu,președinte Poli Timișoara

” Eu nu pot să îmi permit să jignesc pe nimeni și mai ales pe soția unui fotbalist. Se încearcă destabilizarea clubului cu aceste informații false. „– Gheorghe Chivorchian, director executiv Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×